„Îi atenționez pe amatorii de afirmații mincinoase pe acest subiect că, acum, după aducerea în țară și a lui Munaf, voi da în judecată pe oricine mai lansează în spațiul public minciuni la adresa mea legate de subiectul răpirii jurnaliștilor. Inclusiv C.V. Tudor va avea parte de o acțiune în instanță pentru denunț calomnios”, a scris fostul președinte pe Facebook, într-o postare sub titlul „Ticăloșilor – cine spuneați că tremură?”
În context, Traian Băsescu a făcut unele precizări referitoare aducerea în țară a lui Mohammad Munaf și Omar Hayssam, afirmând că a dat ordinul către unele structuri de securitate pentru a-i aduce în țară pe cei doi „cu orice preț și orice risc”, asumându-și riscul politic al acestui ordin în cazul unui eșec.
„Aducerea în țară a celor doi infractori nu ar fi fost posibilă fără intervenția politică pe care am făcut-o la cele mai înalte nivele, cu consecvență, mai bine de opt ani (ca de altfel și în cazul aducerii lui Popa din Indonezia)”, a mai scris Băsescu.
Fostul președinte a mai spus că structurile de securitate române au fost „deplin loiale obiectivelor stabilite de-a lungul celor opt ani de eforturi pentru readucerea în țară a celor doi condamnați, contribuind decisiv la înfăptuirea justiției”.
De asemenea, Băsescu a mai spus că, odată cu aducerea în țară a lui Munaf, vor putea fi discutate și „alte fațete ale cazului”, adăugând că are conștiința împăcată pentru că și-a făcut datoria.
„Pentru mine, înseamnă lucrul dus până la capăt de statul român și trebuie spus că România a dat examenul voinței de a urmări infractorii până în pânzele albe, examen pe care l-a trecut cu succes. Acum vom putea discuta și alte fațete ale cazului. Eu am constiința împacată că mi-am facut datoria”, a scris Băsescu.
Fostul președinte i-a acuzat pe „propagandiști” că, timp de 10 ani, au avansat tot felul de „minciuni” legate de cazul răpirii jurnaliștilor.
„De zece ani, propagandiști ai minciunii, politicieni (în mod egal pesediști și liberali), ziariști, analiști, avocați ai infractorilor Omar Hayssam și Mohammad Munaf, precum și alte specii și specimene au proferat în spațiul public tot soiul de minciuni la adresa mea legat de răpirea celor trei ziariști în anul 2005 în Irak. Ba că eu însumi am organizat răpirea, ba că am furat banii de răscumpărare și i-am împărțit cu Coldea și cu generalul american Petreus, ba că l-am lăsat pe Omar Hayssam să fugă și că tremur de teama revenirii infractorului în țara, ba, mai nou, că tremur de spaima aducerii în țară a complicelui la răpire Mohammad Munaf”, a scris Băsescu.
El mai spune că „de fapt, toți acești propagandiști mincinoși sunt aceia care și-au dorit ca Hayssam să nu mai revină niciodată în țară, sunt cei care au răsuflat ușurați când, în 2006, au aflat că Hayssam a reușit să fugă, sunt cei cu care Hayssam a făcut privatizări și, în egală măsura, politică, sunt cei cu care Hayssam mergea la vânătoare sau în deplasări, sunt cei pe care Hayssam i-a sponsorizat în campanii, sunt cei care „i-au făcut rost” de un cancer la prostată pentru a-l scoate din penitenciar etc, etc.”
Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak (Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian și Sorin Mișcoci), a fost adus, joi, în România și se află în prezent în custodia Poliției Române, a anunțat Administrația Prezidențială.
Conform sursei citate, autoritățile române au finalizat joi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia.
„Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române.
„Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituțiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi. Efortul autorităților române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, să își ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești. Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului”, spune președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis, joi, de Administrația Prezidențială.
Mohamad Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu, în urma unei ample operațiuni, a declarat Ovidiu Marincea, consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig.
„Mohamad Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu și, în urma unei operațiuni ample cu parteneri interni și internaționali, am reușit să îl aducem în România pentru a ispăși pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat în 2008”, a spus consilierul directorului SRI.
Munaf – care era dat în urmărire internațională de șapte ani – a fost introdus într-un centru de reținere și arest preventiv al Poliției Române, informează instituția.
În aprilie 2008, Mohammad Munaf, care are cetățenie irakiană și americană, a fost condamnat de Curtea de Apel București la zece ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian în Irak. Decizia a rămas definitivă în 16 mai 2008, în condițiile în care Munaf nu a făcut recurs la instanța superioară. Astfel, atunci împotriva lui Mohammad Munaf a fost emis mandatul de executare a pedepsei.
În condițiile în care Munaf nu se afla în România, acesta a fost dat în urmărire internațională.
Mohammad Munaf a fost ghid pentru Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, răpiți, în 28 martie 2005, la Bagdad. Munaf a fost luat ostatic alături de aceștia timp de 55 de zile și a fost arestat de armata americană, după eliberarea lor, fiind bănuit de complicitate în răpirea românilor, alături de alte cinci persoane.
Cei trei ziariști români au fost răpiți în apropierea cartierului Jami’a, în timp ce se aflau în mașina condusă de Mohammad Munaf, care era ghidul lor.
În urma unui proces în Irak, în primă instanță, Munaf (având dublă cetățenie irakiană și americană, fiind rezident și căsătorit în România, la momentul organizării răpirii românilor) a fost condamnat la moarte prin spânzurare, decizia fiind contestată de acuzat. Astfel, Curtea Federală de Casație irakiană a decis, în 29 ianuarie 2008, că hotărârea de condamnare la moarte prin spânzurare a lui Munaf și a celorlaltor cinci acuzați a avut la bază vicii de procedură (inclusiv transcriere greșită a numelor) și erori în aplicarea legii și a stabilit anularea acesteia. Astfel, Curtea a anulat decizia de condamnare la moarte.
La scurt timp de la eliberarea jurnaliștilor români, Ministerul Public susținea că, din audierea preliminară a suspecților reținuți la Bagdad, a rezultat că întreaga operațiune de răpire a jurnaliștilor a fost inițiată, înființată și coordonată de către Omar Hayssam și Mohammad Munaf. Totodată, din declarațiile date în calitate de martor de către persoanele reținute în Bagdad a rezultat că răpirea ar fi fost planificată în România, preciza Ministerul Public.
În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnaliști, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.
Ulerior, în iunie 2005, președintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România și că își transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soției acestuia și al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autoritățile irakiene.
La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.
În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006.
Omar Hayssam a fost adus în România în iulie 2013, după șapte ani de la fuga sa din țară. El este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înșelăciune în cazul „Volvo” și fraude în cauza „Foresta Nehoiu”. În total, Omar Hayssam are de executat 23 de ani și patru luni de închisoare, prin contopirea pedepselor.